În această postare pe blog, voi rezuma modul în care ipoteza reciprocității repetate explică originile evolutive ale altruismului, precum și limitele și factorii complementari ai acestuia în lumea reală.
Întrebări ridicate de imaginația literară
Intriga unui roman care prezintă un oraș în care se răspândește o epidemie, provocând pierderea vederii oamenilor, stimulează intuiția că oamenii acționează altruist, aderând la morală și norme prin intermediul „sinelui” așa cum este văzut în ochii celorlalți. Ideea că altruismul ar dispărea dacă ceilalți nu ne-ar mai putea recunoaște pare multora o dovadă a egoismului înnăscut al omului.
Totuși, unii oameni de știință susțin că altruismul ar putea fi, de asemenea, o trăsătură selectată pe parcursul evoluției. Cu alte cuvinte, logica este că, dacă persoanele care au manifestat un comportament altruist ar fi supraviețuit și s-ar fi reprodus cu mai mult succes în societate decât cele care nu au manifestat acest comportament, acea trăsătură ar fi putut fi transmisă generațiilor viitoare. Întrucât elucidarea originilor altruismului oferă indicii cruciale pentru înțelegerea oamenilor și a societății, au fost propuse diverse ipoteze, iar printre acestea, cea mai discutată este Ipoteza Reciprocității Repetate.
Ce este ipoteza reciprocității repetate?
Ipoteza reciprocității repetate se bazează pe principiul reciprocității – adică, cooperarea condiționată, unde „dacă cooperezi cu mine, voi coopera cu tine data viitoare”. Aceasta susține că, dacă cineva folosește o strategie de recompensare a cooperării și de ripostă împotriva trădării, cooperarea devine avantajoasă pe termen lung, susținând astfel comportamentul altruist.
Pentru a ilustra acest principiu, să luăm în considerare relația dintre proprietarul unui supermarket și clienți. Dacă proprietarul unui supermarket percepe prețuri exagerate clienților, aceștia vor înceta să mai facă cumpărături la magazinul respectiv și, în cele din urmă, proprietarul va suferi pierderi pe termen lung. Decizia unui client de a înceta să mai facă cumpărături la supermarket poate fi văzută ca o represalie pentru trădarea proprietarului și, cu cât este mai mare probabilitatea unor represalii, cu atât oamenii tind să se comporte mai cooperant.
De ce sunt importante repetabilitatea și incertitudinea
Ideea cheie este că, pentru ca reciprocitatea repetată să fie valabilă, tranzacțiile trebuie repetate. Dacă nu există suficiente repetiții, câștigurile pe termen scurt din parazitism depășesc pierderile pe termen lung, ceea ce face rațională alegerea de a abandona tranzacția. Cu toate acestea, și mai importantă decât „numărul” de repetiții este incertitudinea cu care se confruntă participanții - aceștia nu știu când se vor încheia tranzacțiile.
De exemplu, dacă numărul de tranzacții este fixat la exact 10, este rațional ca ambele părți să defecteze în tranzacția finală; acest fapt afectează apoi tranzacțiile precedente, ducând la concluzia paradoxală că defectarea are loc în fiecare tranzacție. În schimb, dacă punctul final al tranzacțiilor este incert și există o probabilitate mare ca acestea să continue, costul defectării crește, făcând cooperarea mai avantajoasă.
Limitările ipotezei reciprocității repetate
Deși Ipoteza Reciprocității Repetate are avantajul de a explica cooperarea în relațiile non-rude – lucru dificil de explicat prin legături de sânge – ea nu se aplică tuturor situațiilor. În special, puterea sa explicativă slăbește în situațiile în care interacțiunile nu sunt repetate sau în interacțiunile care implică mai multe părți.
De exemplu, un client care lasă bacșiș la un restaurant dintr-o destinație turistică – știind că nu se va mai întoarce – este un act de altruism care decurge dintr-o tranzacție unică, dar este dificil de explicat folosind Ipoteza Reciprocității Repetate. Mai mult, în interacțiunile care implică mai multe persoane, este dificil să se riposteze individual împotriva trădării unei singure persoane, ceea ce face dificilă rezolvarea problemei paraziților. Dacă represaliile dăunează și actorilor altruiști sau dacă paraziții se confruntă doar cu sancțiuni relativ ușoare, este probabil ca cooperarea să se întrerupă.
Trei factori care întăresc represaliile în viața reală
Societățile din lumea reală diferă de modelele teoretice simple și posedă mai mulți factori care sporesc eficacitatea represaliilor. Primul este reciprocitatea indirectă. Aceasta se referă la practica de a exclude sau coopera cu o anumită persoană sau un anumit grup pe baza informațiilor obținute de la alții, chiar dacă cineva nu a fost afectat direct. De exemplu, dacă se răspândește un zvon că proprietarul unui supermarket le percepe clienților prețuri exagerate, mulți oameni vor evita magazinul respectiv.
În al doilea rând, în realitate, este adesea posibil să se identifice cine sunt cei care profită de acest sistem, ceea ce permițează sancțiuni mai selective și mai eficiente.
Dacă este posibil să se identifice cine a încălcat norma, comunitatea poate restabili cooperarea prin represalii specifice.
În al treilea rând, oamenii tind să-i penalizeze pe cei care se abat de la normă, indiferent dacă tranzacția se repetă sau nu. Cu alte cuvinte, există o tendință psihologică de a pedepsi trădătorii sau comportamentele antisociale, chiar și pe cheltuiala proprie. Această tendință contribuie la menținerea normelor și a justiției și asigură menținerea, într-o oarecare măsură, a cooperării chiar și în situațiile în care repetiția nu este garantată.
Concluzie: Cum se explică altruismul?
În concluzie, ipoteza reciprocității repetate oferă o explicație rațională pentru motivul pentru care comportamentul altruist devine evolutiv stabil atunci când tranzacțiile sunt susținute, iar relațiile cu ceilalți sunt pe termen lung. Incertitudinea tranzacțiilor și perspectiva pierderilor pe termen lung acționează ca factori de descurajare împotriva trădării, servind drept mecanism crucial care ne obligă să aderăm la normele sociale și să cooperăm.
Totuși, această ipoteză singură nu explică pe deplin interacțiunile unice sau problema paraziților din cadrul grupurilor mari. Cu toate acestea, întrucât factorii din lumea reală, cum ar fi reciprocitatea indirectă, identificabilitatea și tendința spre pedeapsa normativă, joacă un rol complementar, există o mare posibilitate să putem menține o societate altruistă și cooperativă atâta timp cât ne putem identifica omologii.
