În această postare pe blog, voi rezuma problemele cheie din dezbaterea privind ingineria genetică și voi discuta necesitatea unor criterii de evaluare moderne care să contrasteze cu perspectivele etice tradiționale.
Contextul modern — De la supraviețuire la calitatea vieții
Datorită alimentelor abundente și progreselor în medicină, omenirea modernă se bucură de o viață mult mai prosperă decât în trecut. Ca urmare a acestor schimbări, întrebările fundamentale ale vieții s-au mutat de la „Cum supraviețuim?” la „Cum trăim bine?”. Oamenii sunt acum interesați de mai mult decât simpla evitare a foametei; ei caută modalități de a trăi vieți lungi și sănătoase, fără boli și, în plus, modalități de a-și îmbunătăți abilitățile mentale și intelectuale. Așa cum administrarea de suplimente nutritive și exercițiile fizice au devenit parte a vieții de zi cu zi, pregătirea pentru succesul social prin învățare și autoperfecționare a devenit, de asemenea, ceva obișnuit.
Acest interes se extinde în mod natural și la copiii lor. Majoritatea părinților speră că ai lor copii nu vor rămâne în urma colegilor lor, fie fizic, fie mental, și se străduiesc să-i crească pentru a deveni indivizi „aproape perfecți” printr-o educație și o îngrijire riguroasă încă de la o vârstă fragedă. Cu toate acestea, nu toți oamenii pornesc de la același punct. În timp ce unii copii se nasc cu aptitudini fizice și intelectuale remarcabile, alții se confruntă cu dificultăți din cauza dizabilităților congenitale. Din cauza acestui dezechilibru, părinții nu pot să nu se îngrijoreze de soarta copiilor lor din momentul în care se nasc.
Tocmai în acest punct biotehnologia modernă oferă o soluție puternică. Ingineria genetică ne permite să determinăm într-o oarecare măsură „condițiile de naștere” - prin modularea unor trăsături specifice sau prin reducerea probabilității apariției bolilor. Prin urmare, ingineria genetică nu mai este doar un subiect de science fiction, ci este discutată ca o opțiune realistă.
Esența criticii lui Sandel
Criticii care au operat din perspectiva eticii comunitare sau a teologiei și-au exprimat îngrijorări puternice cu privire la ingineria genetică. O astfel de perspectivă consideră ingineria genetică ca o expresie a aroganței umane, argumentând că încercările de a modifica artificial condițiile înnăscute sunt problematice din punct de vedere moral. Aceștia susțin că manipularea artificială a cadrului lumii dă naștere la implicații etice pe care oamenii nu le pot suporta.
O altă critică cheie este aceea că ingineria genetică evocă amintiri despre eugenie. Există îngrijorarea că, dacă selecția unor abilități sau trăsături specifice devine răspândită, aceasta riscă să reproducă încălcări ale drepturilor omului și discriminare și ar putea duce în cele din urmă la un sistem care exclude persoanele vulnerabile din punct de vedere social. De asemenea, s-a subliniat că presiunea asupra părinților de a-și „îmbunătăți” copiii ar putea duce la efecte secundare precum ADHD sau boli mintale, ar putea exacerba probleme precum abuzul de substanțe și ar putea crește costurile sociale.
În cele din urmă, există îngrijorarea că modificarea genetică va intensifica concurența, ducând la o ierarhie socială mai dură. Avertismentul este că, dacă diferențele de abilitate sunt amplificate și corectate prin tehnologie, concurența va deveni mai acerbă și, prin urmare, societatea s-ar putea îndrepta către un mecanism de selecție și mai nemilos.
Contestări ale argumentelor lui Sandel
Critica lui Sandel este intuitiv convingătoare, dar conține câteva contradicții semnificative. În primul rând, Sandel face distincția între terapie și îmbunătățire, considerând terapia ca fiind pozitivă, dar criticând îmbunătățirea ca instrumentalizare. Cu toate acestea, terapia este, în esență, și un act de schimbare a „cadrului” lumii. Vindecarea unei boli implică intervenția și modificarea stării naturale; dacă acest lucru este evaluat exclusiv pe baza criteriului „acceptării lucrurilor așa cum sunt”, nu este diferit de a argumenta că ar trebui să neglijăm un copil bolnav.
În plus, deși Sandel contestă instrumentalizarea sănătății, este dificil de negat faptul că sănătatea în sine a funcționat mult timp ca un mijloc de a atinge diverse scopuri. Oamenii își mențin sănătatea pentru a trăi mai confortabil și mai mult timp, iar acest lucru este acceptat ca un obiectiv social legitim.
În al doilea rând, asocierea cu eugenia ar putea fi o critică simplificată excesiv. Dintr-o perspectivă evoluționistă, organismele vii au dezvoltat trăsături de-a lungul generațiilor pentru a se adapta la mediul lor. Este ordinea naturală a lucrurilor ca trăsăturile dezavantajoase pentru adaptare să fie eliminate, în timp ce cele avantajoase persistă. Oamenii nu sunt doar animale naturale, ci animale sociale; indivizii cu o adaptabilitate socială superioară tind să se bucure de condiții mai bune. Modificarea genetică poate servi ca instrument pentru a accelera artificial acest proces adaptiv și nu implică neapărat doar rezultate negative.
În al treilea rând, problemele legate de vătămările fizice sau de efortul mental care rezultă din antrenamentul excesiv aplicat de părinți pot fi luate în considerare separat de logica ingineriei genetice. Dacă problemele care decurg din imaturitatea fizică și mentală pot fi prevenite, costurile sociale și daunele rezultate pot fi, de asemenea, reduse. Cu alte cuvinte, dacă numărul persoanelor născute cu dizabilități severe ar scădea semnificativ, costurile cu asistența socială, povara îngrijirii și riscul de excluziune socială și de a deveni ținte ale infracțiunilor ar scădea probabil și ele.
În al patrulea rând, premisa conform căreia ingineria genetică este doar un mijloc de intensificare a concurenței necesită, de asemenea, o reexaminare. Rezultatele depind de răspândirea tehnologiei și de cadrul de reglementare. Dacă diferențele de abilitate s-ar diminua, nevoia de ierarhii tradiționale s-ar putea slăbi, iar acest lucru ar putea servi, în schimb, drept punct de plecare pentru schimbări care promovează egalitatea și armonia socială.
Considerații etice și sociale și concluzie
Multă vreme, problemele legate de viață au fost interpretate prin prisma religiozității și teologiei. Este de înțeles că unii critici condamnă ingineria genetică pe baza eticii teocentrice. Cu toate acestea, societatea modernă are limite atunci când vine vorba de abordarea problemelor științifice și tehnologice complexe folosind doar standarde teologice. Așa cum a subliniat Nietzsche, într-un context în care valorile teocentrice tradiționale au decăzut, trebuie să stabilim un nou cadru etic care să reflecte raționalitatea și implicațiile practice.
Atunci când se evaluează ingineria genetică, sunt necesare următoarele criterii practice și moderne. În primul rând, încalcă aceasta demnitatea individuală și drepturile omului? În al doilea rând, consolidează aceasta mecanismele care exacerbează inegalitatea socială? În al treilea rând, minimizează efectele secundare și riscurile anticipate și evaluează obiectiv costurile sociale rezultate? În al patrulea rând, poate promova binele public prin accesibilitate tehnologică și cadre de reglementare?
În concluzie, ingineria genetică este o tehnologie care prezintă atât riscuri, cât și oportunități. Mai degrabă decât o interdicție necondiționată sau o aprobare nediscriminatorie, avem nevoie de o discuție care să cântărească în mod echitabil beneficiile și riscurile în baza unor criterii raționale și seculare. Respectând intuițiile etice tradiționale, trebuie stabilite politici și reglementări prudente și transparente printr-un cadru de evaluare care să ia în considerare consecințele practice în societatea modernă.
